„Ce om al vremurilor noastre ar putea să trăiască fără magie, fără să viseze puțin?”

Méliès: povestea unui iluzionist
Georges Méliès s-a născut la Paris pe 8 decembrie 1861. Înainte să devină unul dintre cei mai importanți producători de film de la începutul cinematografiei, Georges Méliès a fost – și a rămas pentru tot restul vieții – un iluzionist talentat. Fascinat de marionete de mic copil, a făcut cunoștință cu universul trucurilor de magie cu ajutorul a doi maeștri ai artei: John Maskelyne și David Devant.
Un mentor: Robert-Houdin
În iulie 1888, Méliès a folosit banii familiei din partea tatălui pentru a cumpăra micul teatru de magie al mentorului său, Robert-Houdin.
Acolo, Méliès a dat pentru prima oară frâu liber imaginației sale bogate, punând în scenă iluzii și schițe fantastice remarcabile.
Nașterea cinematografului
La sfârșitul anului 1895, Georges Méliès a asistat cu încântare la una dintre primele proiecții cinematografice publice ale fraților Lumière. Apoi a povestit cum el și publicul au rămas „cu gura căscată, muți de uimire”. Méliès a simțit imediat potențialul spectaculos și magic pe care îl avea „Cinématographe Lumière”.
Primii pași către cinematografie
Însă frații Lumière au refuzat să-i vândă un exemplar al aparatului lor, fiind convinși că este „o invenție fără viitor”. Din fericire, Méliès a găsit un model asemănător în Londra, inventat de Robert William Paul, un fabricant de instrumente științifice.

Primul film al lui Méliès, apărut un an mai târziu, nu era decât o copie a producției fraților Lumière; însă, la scurt timp, a realizat „Doamna care dispare” (1896), un film cu trucuri magice care a reprezentat o îmbinare timpurie, dar definitorie, de magie și cinematografie.

Primele filme
Universul său diabolic, dinamic, care evoca atât groaza, cât și râsul – unde diavolii, scheletele, fantomele și demonii se trezeau la viață în cadre cu perspectivă forțată – dădea fiori publicului, care cerea mai mult.
Studioul din Montreuil
Pentru a-și duce mai departe succesul, Méliès a construit cu mari cheltuieli un studio de film pe proprietatea familiei sale din Montreuil, chiar lângă Paris. Dotat cu cabine pentru actori, spații de depozitare pentru platouri, trape și echipamente de filtrare a luminii, acesta avea să îi folosească lui Méliès până la sfârșitul carierei sale în cinematografie.
Din acest studio din sticlă special construit, primul de acest fel, nu a mai rămas nimic. A fost complet demolat imediat după al Doilea Război Mondial.
Filme cu trucuri magice
Suprapunere, trecere între cadre, montaj, fundaluri negre, prim-planuri pe un glisor, efecte teatrale și pirotehnice, iluzii…
Omul cu cap de cauciuc
Tehnicile de filmare ale lui Méliès ascundeau o comoară de ingeniozitate. De exemplu, în „L'Homme à la tête de caoutchouc” (Omul cu cap de cauciuc) s-a jucat cu efectele camerei și cu perspectiva.
A folosit un cărucior fixat pe șine pentru a obține efectul „capului de cauciuc”. Actorul și căruciorul se mișcă spre cameră, care rămâne pe loc. Astfel, se creează un efect de mărire când căruciorul se mișcă spre obiectiv, și de micșorare când se îndepărtează.
Filmele cu trucuri magice i-au oferit lui Méliès ocazia să creeze pe ecran scene care nu ar fi fost posibile pe scenă: trupuri ciopârțite, aplatizate și explodate, tăierea capului și membrelor unui om viu, dedublare, substituire, transformări, oameni și obiecte care levitează…
Călătorie pe Lună
Anul 1902 a fost unul dintre cei mai prosperi pentru Méliès, în care a realizat cel mai cunoscut film al său, „Călătorie pe Lună”. El s-a inspirat din mai multe surse, între care Jules Verne, H.G. Wells, atracțiile parcurilor de distracții și spectacole de operetă.

Filmările, pentru care a fost nevoie de sume uriașe de bani, au durat câteva luni. Rola de film avea 260 de metri lungime (aproximativ 13 minute de filmare) și includea 30 de scene.

Materialul conținea cele mai uimitoare și mai ambițioase trucuri, cum nu se mai văzuseră până atunci. Filmul a stârnit vâlvă în toată lumea și a fost reprodus ilegal la scară largă, mai ales în Statele Unite ale Americii, unde Méliès s-a văzut obligat să deschidă o filială ca să-și protejeze drepturile de autor.
Declinul
Anul 1908, în care a creat peste 50 de producții cinematografice, a marcat apogeul carierei lui Méliès. Însă a însemnat și începutul declinului său. În 1912, Méliès a creat ultimele trei filme, la cererea renumitei companii cinematografice Pathé. Toate au fost un eșec. Publicul se săturase să vadă filme cu zâne. Pe ecrane predomina realismul poetic al lui Louis Feuillade. În S.U.A., David W. Griffith dădea noul ton al cinematografiei internaționale, iar Marele Război se apropia… Deși companiile de film franceze Pathé, Gaumont și Éclair deveniseră instituții solide, Méliès a refuzat să-și transforme mica companie independentă în corporație.
Prăbușirea
În 1923, aflat în imposibilitatea de a-și achita datoriile față de Pathé, Méliès a fost forțat să-și vândă studioul din Montreuil. Ca să-și câștige existența, vindea dulciuri și jucării în gara Montparnasse din Paris. Un jurnalist l-a redescoperit acolo, iar în 1929 s-a organizat o gală în cinstea sa. Trei ani mai târziu, Méliès și soția lui, Jehanne d’Alcy, cu care se căsătorise în 1925, au fost internați într-un cămin de bătrâni din Orly, deținut de Cinema Society. Méliès a murit la Paris pe 21 ianuarie 1938.
O moștenire
Trucurile lui Méliès au deschis drumul pentru efectele speciale moderne de astăzi, realizate acum digital. Maeștrii de la Hollywood nu l-au uitat pe Méliès și îl consideră pe iluzionistul din Montreuil omul care a deschis cutia Pandorei. Cel mai recent și mai spectaculos tribut adus lui Méliès este filmul Hugo din 2011, în regia lui Martin Scorsese.
Mulțumiri: tot conținutul media
În unele cazuri, e posibil ca povestirea prezentată să fi fost creată de o terță parte independentă. Aceasta nu reprezintă neapărat punctul de vedere al instituțiilor menționate mai jos, care au asigurat conținutul.
Traduceți cu Google
Pagină de pornire
Explorați
Aproape
Profil