5 iun. 2018 – 5 iul. 2018

Abolirea pedepsei cu moartea în Principatele Române în secolul al XIX-lea

National Archives of Romania

In 1865, Romania a fost prima țară din Europa care a abolit pedeapsa cu moartea în perioada modernă, urmată de Portugalia în 1867 și Olanda în 1870. Micro-expoziția noastră prezintă trei momente capitale în abolirea pedepsei cu moartea din Principatele Române în secolul al XIX-lea, reflectate în documente de arhivă

Regulamentul Organic al Țării Românești

Tratatul de la Adrianopole din 1829 a marcat sfârșitul războiului ruso-turc și a stabilit ca cele două Principate Române să intre sub protectorat rusesc. Acesta a fost contextul în care o proto-constituție a Țării Românești a fost impusă de către autoritățile rusești prin reprezentantul lor, generalul Pavel Kiseleff , în 1831.
Intitulat Regulamentul Organic, acesta a abolit pedeapsa cu moartea prin intermediul articolului 289.

Istoricii încă mai dezbat în ceea ce privește influența boierilor locali și cea a lui Kiseleff prin intermediul principiilor Beccariene moderne, inițiate în spațiul rus de către Elisabeta Petrovna. Oricum, măsura nu a durat prea mult, căci la 11 martie 1832 același general Kiseleff informa Adunarea despre reinstaurarea pedepsei capitale. A urmat o reformă generală a sistemului de pedepse și a celui penitenciar, care în cele din urmă au determinat scăderea criminalității.

Discursul său din 10 ianuarie 1834, adresat Adunării înainte de a părăsi Țara Românească, dublat de alte surse, confirmă de asemenea o abolire de facto a pedepsei cu moartea din iulie 1831 până în ianuarie 1834. După această dată folosirea pedepsei capitale până la evenimentele din 1848 a fost rară.

Proclamația de la Islaz

Evenimentele din Franța anului 1848 au avut un larg ecou pe întreg cuprinsul Europei, care a ajuns și în Țara Românească. Aici, mulți dintre liderii revoluției erau tineri intelectuali care trăiau sau studiau la Paris, ce au susținut o reformă socială și politică profundă. La 9 iunie 1848, în fața unei mulțimi entuziaste, o proclamație a fost citită la Izlaz, un mic port la Dunăre. Punctul 19 al proclamației decreta abolirea completă a pedepsei cu moartea. Aceasta mergea mai departe chiar decât acțiunile revoluționarilor francezi, care cereau doar abolirea pentru infracțiuni politice. Explicând această măsură, revoluționarii susțineau că “Popolul român, deşi nu cunoaşte fiinţa pedepsei cu moarte, însă pentru că adesea prin judecătoriile criminale judecătorii de sistema cea mai veche au cutezat a da afară nişte sentinţe de moarte fără să fi putut a se pune în lucrare, popolul decretă desfiinţarea cu totul a pedepsei cu moartea, atât în lucrare, cât şi în sentinţe.”
Decretul nr 7/14 iunie 1848 al Guvernului Provizoriu prevedea abolirea pedepsei cu moartea. A fost însă în vigoare doar până la 13 septembrie 1848, când trupele otomane au intrat în București și i-au înfrânt pe revoluționari, punând capăt scurtului lor experiment democratic.
Trebuie amintit de asemenea că și în Moldova, deși revoluționarii nu au preluat puterea, aceștia au cerut abolirea pedepsei capitale în programul lor:
“17. Desființarea pedepsei de moarte și a bătăilor trupești. Epoca în care viețuim face de prisos orice comentar întru aceasta.”

Codul penal din 1865

În 1859 Țara Românească și Moldova au format un nou stat. O serie de reforme au fost inițiate de către Alexandru Ioan Cuza, în prima jumătate a anilor 1860, precum secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară și electorală, abolirea sclaviei etc. Printre acestea, reforma penală a introdus un cod penal modern și coerent care, surprinzător pentru acele vremuri, a abolit pedeapsa cu moartea.

Vasile Boerescu, raportorul oficial al Codului Penal declara în fața Adunării generale la 11 martie 1864, în timpul dezbaterilor:
“Comisiunea a suprimat din legea noastră pedeapsa cu moartea. Această pedeapsă barbară, care nu corespunde la scopul îndreptător și exemplar ce trebuie să aibă o pedeapsă, care este în dezacord cu drepturile și puterea societății se află numai scrisă în legea noastră fără ca ea să se execute de ani îndelungați. Suprimarea ei dar, nu numai că nu poate aduce la noi nici cea mai mică perturbație precum se pretinde aiurea, dar cred că nu va da locul nici chiar la discuțiuni, căci suprimarea ei există în faptă, într-un mod tacit, prin un consimțământ general, prin puterea opiniei publice, prin moravurile dulci și umanitare ale poporului nostru. Era dar timpul ca să piară și din lege această pedeapsă care pierise în fapt de atâția ani. Pe când alte popoare mult mai civilizate se îndoiesc și nu cuteză a suprima această pedeapsă, sunt mândru a spune că Românii sunt cei dintâi care au suprimat-o în faptă și vor fi dintre cei dintâi care vor suprima-o și din lege. Și cu toate acestea, relativ vorbind, în statul nostru se comit mult mai puține crime și într-un mod mult mai puțin crud decât în alte state mai civilizate unde această pedeapsă există și în faptă și în lege!”

Codul Penal a fost promulgat și publicat la 30 octombrie 1864 dar a intrat în vigoare la 1 mai 1865; cea mai aspră pedeapsă era munca silnică pe viață (art. 7). În 1865, Romania a fost prima țară care a abolit pedeapsa cu moartea în Europa în perioada modernă, urmată de Portugalia în 1867 și Olanda în 1870.

Constituția din 1 iulie 1866 prevedea în mod explicit că pedeapsa cu moartea nu putea fi reinstaurată (art. 18). Cu excepția câtorva infracțiuni militare prevăzute în Codul Militar, care au fost și aplicate în timpul primului război mondial, pedeapsa capitală a rămas abolită până în 1938.

Arhivele Naționale ale României
Contribuții: povestire

Curator: Radu Stancu

Mulțumiri: tot conținutul media
În unele cazuri, e posibil ca povestirea prezentată să fi fost creată de o terță parte independentă. Aceasta nu reprezintă neapărat punctul de vedere al instituțiilor menționate mai jos, care au asigurat conținutul.
Traduceți cu Google
Pagină de pornire
Explorați
Aproape
Profil