Mocăniţa -  Exploatarea Forestieră

Mocăniţa - Trenul de legendă din Vişeu de Sus!

Secolul 18 - Exploatarea lemnului, o necesitate
În Vişeu de Sus, pădurile ocupă cea mai mare suprafaţă a teritoriului său, acestea aparţinând până în secolul XVIII nobililor români din Maramureş. Prin urmare, una dintre ocupaţiile vişeuanilor era exploatarea lemnului. La început lemnul era folosit pentru trebuinţele proprii, însă odată cu exploatarea zăcămintelor de sare de la Coştiui, activitatea s-a intensificat, vişeuanii furnizând statului austriac anual un număr mare de plute necesar acestuia pentru transportul de sare pe râul Tisa. Situaţia s-a schimbat însă în 1777 atunci când nobilii vişeuani composesorali au vândut fiscului austriac o parte importantă a pădurii din bazinul Văii Vaserului, mai exact păduriile de la Cozia până la graniţa cu Moldova şi Galiţia reprezentând 33 de mii de jughere cadastrale[1]. Totodată această suprafaţă  constituie în prezent proprietatea statului român, administrată de Ocolul Silvic Vişeu. [1] 1 jugher cadastral = 0,577 ha; 33.000 j =  19.041 ha, reprezentând mai mult decât jumătate din suprafața Văii Vaserului
Secolul 19 - Exploatarea lemnului ca şi activitate organizată
Următorul pas al autorităţilor austriece după achiziţionarea pădurilor a fost aducerea coloniştilor de origine germană, majoritatea provenind din regiunea Zips cu scopul de a exploata noile resurse ce aparţineau statului austriac. În acest sens, coloniştii au amenajat malurile Vaserului şi Novăţului construind numeroase baraje şi opusturi, dintre care cel mai important şi singurul rămas este barajul Macârlău cu un volum de apă de 172.000 mc. Astfel, pe Valea Vaserului, principalul mijloc de transport al lemnului până în perioada interbelică a rămas plutăritul, anual 50.000 mc de material lemnos luând drumul Ungariei.
Secolul 20 - Exploatarea ca şi activitate industrială
Un moment important în exploatarea lemnului pe Valea Vaserului a avut loc în 1929, atunci când în urma unei viituri majore barajul Macârlău a fost afectat, fapt ce a dus la construirea unei căi ferate forestiere sub coordonarea Casei Autonome a Pădurilor Statului. Patru ani mai târziu, primul tronson de aproximativ 32 km până în staţia Făina a fost terminat, trenul cu aburi devenind astfel singura cale de transport a lemnului, menţinându-se cu aceeaşi eficienţă până în prezent. 
Contribuții: povestire

Association Wassertalbahn
Coordonator: Ioana Coman-Karlstetter
Photography and Editing: Daniel Andreica
Text: Tiberiu Andruşca
English Translation: Colin Shaw

Mulțumiri: tot conținutul media
În unele cazuri, e posibil ca povestirea prezentată să fi fost creată de o terță parte independentă. Aceasta nu reprezintă neapărat punctul de vedere al instituțiilor menționate mai jos, care au asigurat conținutul.
Traduceți cu Google
Pagină de pornire
Explorați
Aproape
Profil