“Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie”                                                                                                                Ana Blandiana

Sighet este o localitate situată în nord-vestul României, acolo unde – aşa cum spun în glumă localnicii – „se agaţă harta în cui”. Face parte din Maramureş, un ţinut încântător, cu peisaje minunate, cu oameni veseli şi talentaţi.

În ciuda aspectului paşnic al oraşului, al cărui nume apare în documente încă din secolul XIV, aici urmau să se întâmple tocmai în secolul XX cele mai mari nenorociri colective.

În 1944, când teritoriul fusese ocupat de Ungaria, din august 1940, în urma Dictatului de la Viena, 38.000 de evrei maramureşeni au fost deportaţi la Auschwitz şi, cei mai mulţi dintre ei, exterminaţi.

Patru ani mai târziu, când Sighetul revenise la România, dar căzuse sub dominaţia comunistă adusă de armata sovietică, închisoarea din centrul oraşului a fost transformată în loc de exterminare pentru elitele politice, confesionale, militare şi ştiinţifice ale României interbelice. Guvernul comunist şi braţul său înarmat, Securitatea, au deportat aici peste 200 de deţinuţi politici. Majoritatea fuseseră miniştri în perioada 1919-1947, alţii – în jur de 50 – fuseseră prelaţi catolici – de rit roman şi de rit bizantin. La doi kilometri de închisoare era frontiera U.R.S.S., iar locul fusese ales anume pentru ca, în cazul unor mişcări populare anticomuniste deţinuţii să fie deportaţi în gulagul sovietic pe calea ferată cu ecartament rusesc care ajungea până în apropierea închisorii.

În închisoarea de exterminare au murit 54 din cei 200 de deţinuţi (majoritatea aveau între 60 şi 93 de ani). Morţii nu erau înregistraţi şi erau îngropaţi noaptea, în secret.

În 1955, o parte din supravieţuitori au fost eliberaţi, iar ceilalţi transferaţi în alte închisori sau lagăre.

În 1975, închisoarea a fost dezafectată, devenind depozit sezonier de mărfuri.

În 1993, când ea devenise o ruină imundă, primăria oraşului a concesionat clădirea societăţii civile.

Scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan au întocmit proiectul transformării clădirii într-un Memorial al Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Anticomuniste şi tot ei, înconjurându-se cu o mică echipă cu tineri competenţi, au reuşit, în nu mai puţin de 22 ani, să ducă proiectul la bun sfârşit. Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului pe care l-au creat, a făcut o profundă muncă de documentare istorică, realizând în fosta închisoare Muzeul, care, la data începutului, era primul din fostul lagăr comunist. În toţi aceşti ani, Memorial-Muzeu s-a bucurat de sprijinul Consiliului Europei, care îl consideră, încă din 1998, unul din primele trei locuri ale memoriei europene, alături de Memorialul de la Auschwitz şi de Memorialul Păcii din Franţa.

Astăzi, Muzeul Memorial este binecunoscut în Europa şi America, iar numărul actual al vizitatorilor într-un an este de două ori mai mare decât numărul locuitorilor din Sighet.

Instituţia-mamă a acestei activităţi muzeistice este Fundaţia Academia Civică, având sediul la Bucureşti, Calea Moşilor 132, sector 2, tel./fax: +40-21 312 58 54 sau tel.: +40-21 312 98 52, e-mail: acivica@memorialsighet.ro, site: www.memorialsighet.ro. La aceeaşi adresă funcţionează şi Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului.

Schema organizării Memorialului de către Academia Civică

Sighet – închisoare şi muzeu

Închisoarea de la Sighet a fost construită în 1897 în acelaşi stil şi cu aceleaşi funcţiuni ca închisorile din Satu Mare, Oradea, Arad, Aiud, Gherla şi din alte oraşe transilvănene, făcând parte din Imperiul Austro-Ungar.

Era o închisoare de drept comun care însă, mai ales în timpul primului şi celui de-al doilea război mondial, a fost folosită  şi pentru încarcerarea deţinuţilor politici: revoluţionari polonezi, preoţi din bisericile naţionale (unul din ei, ucrainean, a fost canonizat sub numele Alexei Carpatinul), dezertori din armata maghiară (români sau de alte etnii).

În perioada 1948-1950 au fost închişi aici elevi, studenţi şi ţărani din rezistenţa maramureşeană, iar în mai 1950 penitenciarul a devenit unul de maximă securitate, fiind aduşi aici, în deplin secret două sute de foşti miniştri, parlamentari, ziarişti, militari, episcopi şi preoţi.

În 1955, sinistra închisoare politică a redevenit una de drept comun şi în celule a fost introdus un anume confort. După alte două decenii – o dată cu decretul din 1975 prin care pedepsele puteau fi executate la locul de muncă – penitenciarul a fost desfiinţat, clădirea fiind folosită sporadic ca depozit de sare, legume, cauciucuri, mături.

Până în 1993, când scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan au înaintat Consiliului Europei proiectul acestui muzeu, clădirea devenise o ruină imundă. Era, însă, locul unde avea să se nască primul memorial din lume dedicat victimelor comunismului.

Fosta închisoare este astăzi decorul-cadru pentru ceea ce s-a întâmplat în timpul comunismului în România şi în celelalte ţări din Centrul şi Estul Europei.

În fiecare celulă din cele 60 ale ei, transformate în săli de muzeu, veţi găsi un detaliu tematic sau cronologic al malformaţiei politice care a adus suferinţă şi moarte – în interiorul sau în exteriorul zidurilor de închisoare – de-a lungul secolului XX european.

Aşa arăta clădirea fostei închisori în 1993, când a fost preluată de Fundaţia Academia Civică în vederea transformării în Memorial
Aşa arăta clădirea fostei închisori în 1993, când a fost preluată de Fundaţia Academia Civică în vederea transformării în Memorial
Fosta închisoare politică din Sighet care a devenit…
Intrare
Interior
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
„Înviere”, cruce de lemn torsionată (dedicată de Camilian Demetrescu victimelor comunismului)

O istorie a represiunii comuniste în 60 de săli

Fiecare din cele 60 de săli ale muzeului (foste celule de închisoare) prezintă cronologic şi tematic cei 45 de ani de comunism, nu numai din România, ci şi din alte ţări foste comuniste.

Sala 5 – Sala hărţilor
Sala 6 – România închisorilor
Sala 6 – România închisorilor
Sala 6 – România închisorilor
„Echipamentul” deţinutului politic
„Echipamentul” deţinutului politic
Recipient utilizat pentru nevoile fiziologice ale deţinuţilor politici
Sala 13 – Represiunea împotriva Bisericii
Sala 14 - Securitatea între 1948-1989
Celulă pentru anchetarea deţinuţilor politici de către Securitate (reconstituire)
Metode de tortură utilizate de Securitate pentru investigarea deţinuţilor politici
Sălile 25-26 – O cronologie a războiului rece
Cărţi ale marelui scriitor rus Aleksandr Soljeniţîn, cu autograful autorului acordat Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, expuse în sala „O cronologie a războiului rece”
Segment al Cortinei de Fier de pe frontiera ceho-germană din apropierea fostului sat Gsenget din munţii Sumava (donaţie a domnului Jiri Gruntorad, directorul Bibliotecii „Libri Prohibiti” din Praga)
Sala 39 - Comunizarea învățământului
Sala 41 – Represiuni etnice
Sala 41 – Represiuni etnice (detaliu)
Sala 43 - Scriitori în închisori
Maşini de scris pe care proprietarii erau obligaţi să le prezinte de două ori pe an la Miliţie pentru a li se lua amprenta în vederea depistării autorilor de manifeste
Amprentele digitale ale scriitorilor arestaţi, care erau transformaţi în nişte oameni fără identitate
Sala 44 – „Solidarnosc”. 18 zile care au şocat lumea
Sala 47 – Deportarea în Bărăgan
În 1951, în timpul conflictului cu Iugoslavia, 44.000 de persoane au fost deportate din zona de frontieră în stepa pustie a Bărăganului (în sud-estul României). În prima fază a deportării, oamenii au fost lăsaţi în câmp deschis şi şi-au constuit locuinţe subterane.
Între cei deportaţi s-au numărat circa 10.000 de copii. Fotografia înfăţişează câteva mame însoţite de copiii lor aducând vreascuri pentru foc.
Obiecte pe care, la intoarcerea acasă, în 1956, după încheierea conflictului cu Tito, deportaţii le-au luat cu ei ca amintiri
Sala 50 - Fenomenul Pitești
Sala 52 – Femei în închisoare
Aristina Pop-Săileanu

Aristina Pop

Născută la 13 mai 1931, în Lăpuşul Românesc. Pădurarul Nicolae Pop din Lăpuşul Românesc a condus grupul de rezistenţă din Munţii Ţibleşului. Fugit în munţi în 1949, Nicolae Pop i-a avut alături pe fiul său Achim şi pe fiica sa Aristina. La 1 martie 1953 a paralizat şi a fost lăsat, la dorinţa sa, la marginea drumului în apropierea satului Poiana Botizii. A fost dus de un localnic la postul de miliţie, de unde a fost preluat de Securitate. Grav bolnav, a murit la scurt timp. Achim Pop (născut la 14 martie 1927, în Lăpuşul Românesc) a fost arestat în 1953 şi condamnat la 22 ani muncă silnică. Aristina Pop a fost arestată în 1953 şi condamnată la 20 de ani muncă silnică. Trăieşte la Bucureşti. Motivul: a activat în organizaţie contrarevoluţionară. A fost declarată „drept al popoarelor” (împreună cu părinţii săi) pentru că, în anul 1944, au ascuns de prigoană şi deportare copii de evrei.

Iuliana Preduţ
Libertatea Preduţ

Iuliana Preduţ

Născută la 16 iunie 1929, în comuna Corbi, judeţul  Argeş, profesoară, fiica preotului Ion Constantinescu din Nucşoara – Argeş. 

A fost arestată la 21 iunie 1958 şi torturată în ancheta Securităţii din Piteşti, cu toate că era însărcinată în luna a şaptea, fiind acuzată că pe când era elevă, îi aprovizionase şi nu îi denunţase pe partizanii din Muscel. A fost condamnată, prin sentinţa 174/12.09.1959, la 12 ani muncă silnică pentru „omisiune de denunţ”. 

La 18 septembrie 1958 la Văcăreşti a născut o fetiţă pe care a botezat-o Libertatea. După trei luni fetiţa este dusă la orfelinat. Iuliana Preduţ a fost eliberată în 1964. În momentul eliberării fiica sa avea 6 ani.

Prosop folosit pentru a şterge copilul Iulianei Preduţ (Văcăreşti, 1958)
Semn de carte împletit din fire scoase din prosop
În primul pachet primit de Iulia Preduţ (mama Justinei Libertatea) la Văcăreşti (1960) era acest săpun pe care soţul ei scrisese TE IUBESC MEREU – NICU
Sala 69 - Familii reprimate
Sala 72 - Medicina în închisoare
Sala 75 - Demolările din anii 80
Sala 76 – Viaţa cotidiană
Lampă de gaz folosită în timpul „epocii de aur” (întrucât curentul electric era frecvent întrerupt, iar consumul maxim acceptat era de numai 2 kw/zi)
Sala 77 - Oponenţi şi disidenţi în deceniile 8 şi 9

Doina Cornea

(n. 30 mai 1929)

Profesoară la Catedra de franceză a Universităţii BabeşBolyai din Cluj. Începând din anul 1982 lansează apeluri antidictatoriale prin radio Europa Liberă, fiind destituită din învăţământ, arestată şi anchetată în mai multe rânduri, având în ultimii ani ai regimului Ceauşescu domiciliu obligatoriu. S-a solidarizat cu toate mişcările anticeauşiste, individuale sau de grup, coagulând în jurul său un număr important de intelectuali, muncitori şi tineri. După 1989 participă la toate acţiunile de refacere a societăţii civile, fiind considerată drept una din vocile cele mai autorizate ale acesteia.

Doina Cornea
Mesajele Doinei Cornea erau introduse în păpuşa purtată de nepoţica ei peste graniţă, în Franţa

Gheorghe Ursu

Inginer la Institutul de Cercetare şi Proiectare pentru Sistematizare, Locuinţe şi Gospodărie Comunală din Bucureşti. Arestat la 21 septembrie 1985, după ce în urma unei percheziţii, Securitatea îi descoperise jurnalul în care erau comentarii critice la adresa regimului comunist. A fost acuzat de calomniere şi defăimare a conducerii de partid şi de stat, că are legături cu „emigraţia reacţionară” şi cu „Europa Liberă”. Era de asemenea acuzat de deţinere ilegală de valută. De la arestare şi până în noiembrie 1985 a fost anchetat în arestul Inspectoratului General de Miliţie din Bucureşti. Pentru că pe parcursul anchetelor a fost deseori bătut cu brutalitate, la 17 noiembrie 1985, a fost dus la spitalul penitenciar Jilava, unde a decedat la scurt timp.

Paltonul lui Gheorghe Ursu predat familiei după moartea acestuia
Sala 80 - Libertatea pe calea undelor
Sala 82 - „Primăvara de la Praga” (1968) - Charta 77 (1977) - Revoluția decatifea (1989)
Sala 83 - Revoluția din Ungaria (1956)
Sala Maniu (cel mai important lider anticomunist, arestat la 75 ani, mort în închisoare). Pe arcadă, portretul lui Maniu la şapte varste
Faşă de infirmerie conţinând versuri cusute în închisoare, cu un fir de sârmă smulsă dintr-o mătură (Donaţie dr. Serafim Pâslaru, Câmpulung Muscel. Dr. Serafim Pâslaru a fost condamnat la moarte, pedeapsa fiind ulterior comutată în închisoare pe viaţă. A acordat ajutor medical unui partizan).
Cruciuliţe din os sculptate de deţinuţii politici în închisoare
Păpuşă confecţionată în secret de o femeie deţinută
Perniţă realizată în închisoare de o femeie deţinută
Joc de şah confecţionat din stofa unei haine de deţinut („zeghe”)
Cărţi de poezie şi dicţionare recompuse din memorie de prizonieri români în lagărele sovietice
Haina partizanului Traian Marinescu-Geagu, împuşcat şi înjunghiat de Securitate, pentru a-l expune în satul natal, în mijlocul străzii, în vederea intimidării consătenilor
Galeria foştilor deţinuţi şi deportaţi politic, acoperită cu mii de portrete

Cortegiul Sacrificaților

Un grup statuar realizat de sculptorul Aurel Vlad (optsprezece siluete umane mergând spre un zid care le închide orizontul, conduse de mâna unui personaj fără cap). A devenit în timp imaginea simbol a Memorialului.

Spațiul de Reculegere și Rugăciune

Este o capelă subpământeană, surplombată de un impluvium. Prin crucea decupată în centrul cupolei lumina de afară coboară filtrat pe pânza de apă a unui bazin cu lumânări și în zilele însorite răsfrânge mai multe cruci de lumină pe pereți. Deasupra capelei sunt plantați 12 meri.

Pe pereții rampei de coborâre au fost gravate, în andezit fumuriu, numele altor mii de morți din închisorile, lagărele și locurile de deportare din România (alte câteva mii sunt gravate în Cimitirul Săracilor). Spațiul a fost gândit ca un loc de reculegere și meditație, după parcurgerea ororilor represiunii comuniste din muzeu. Tema concursului de arhitectură al cărui rezultat este această operă de artă a fost o frază prezentă în toate memoriile din închisoare:

„N-aș fi rezistat dacă nu credeam în Dumnezeu”.

Proiect realizat de arhitectul Radu Mihăilescu.

Spațiul de Reculegere și Rugăciune (vedere generală)
Spațiul de Reculegere și Rugăciune – plăcile de andezit gravate cu numele a mii de persoane care au murit în închisori, lagăre şi locuri de deportare din România
Spațiul de Reculegere și Rugăciune (interior)
Spațiul de Reculegere și Rugăciune (interior)

Cimitirul Săracilor

(la 2,5 km în direcția Negrești-Oaș)

Cei morți în închisoare erau îngropați noaptea în secret, în diferite cimitire, iar începând cu anul 1952 aici, pe malul Tisei (frontiera cu URSS). Pentru că gropile nu au putut fi identificate a fost imaginat un proiect peisagistic în care conturul țării este scris cu brazi, iar pe locul localității Sighet de pe hartă este înălțat un cenotaf dominat de o cruce masivă decorată în stil bizantin. În interior sunt depuse urne – purtând motivul popular românesc al „păsării sufletului” – în care șiruri nesfârșite de oameni veniți din toată țara au depus câte un pumn de pământ din locurile de execuție, de pe gropile comune, de pe alte morminte ale victimelor. În afara granițelor simbolice ale țării, spre răsărit, sunt plăci cu numele celor ce au murit deportați din România în Donbas sau Siberia.

În anul 2012, după modelul biblic al Scării Vieții, la intrarea în Cimitirul Săracilor a fost înălțată o poartă monumentală, surplombată de o clopotniță și de o mică platformă de pe care poate fi cuprinsă priveliștea ansamblului (un proiect al arh. Ștefan Radocea).

Cu acest prilej a fost construit și un centru de informare, unde vizitatorii primesc primele lămuriri asupra felului cum poate fi parcurs itinerariul în cimitir.

Cimitirul Săracilor (vedere generală)
Cimitirul Săracilor (cenotaf)
Cimitirul Săracilor („Scara Vieţii”)

Muzeul Viu

Realizarea Memorialului Sighet n-a fost un scop în sine, ci un mijloc: mijlocul de a contracara rezultatele operaţiei de spălare a creierelor a cărui prim rezultat a fost distrugerea memoriei, în lipsa căreia societatea devine un monstru moale, fără schelet, dezarticulat, manipulabil.

Şcoala de Vară a Memorialului Sighet este locul în care tinerii învaţă memoria pe care nici şcoala, nici părinţii nu au fost în stare să o transmită. Într-o adevărată pedagogie a neuitării, ei citesc aici documente, văd imagini, ascultă analize şi mărturii despre monstruoasele mecanisme ale funcţionării istoriei în ultima jumătatea a secolului 20 pe baza urii de cladă şi a reprimării celor mai elementare drepturi ale omului, pe baza urii înţeleasă ca un combustibil al istoriei.

Prin Şcoala de Vară, Muzeul Memorial devine un muzeu viu, un memorial-şcoală, o instituţie a memoriei, făcând să treacă de la o serie umană la alta adevărurile în absenţa cărora nu se poate înainta. Prin Şcoala de Vară, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei părăseşte  pereţii închisorii din Sighet pentru a se muta între tâmplele miilor de tineri care încearcă să înţeleagă istoria pentru a se înţelege pe ei înşişi.

La întrebarea „Poate fi reînvăţată memoria?”, răspunsul este DA, nu numai ca o formă de optimism, dar şi ca singură cale posibilă pentru a ne salva din trecut.

Ana Blandiana

Şcoala de Vară de la Sighet
Vladimir Bukovski conferenţiind în faţa participanţilor la Şcoala de Vară de la Sighet (2002)
Şcoala de Vară de la Sighet
Tineri vizitând Muzeul Memorialului de la Sighet
Tineri vizitând Muzeul Memorialului de la Sighet
Tineri vizitând Muzeul Memorialului de la Sighet
Vizitatori la Muzeul Memorialului de la Sighet
„Au sosit colindători!”
Participanţi la Ziua Memoriei (Ziua Porţilor Deschise)

Memoria ca formă de justiție

(Spaţiul expoziţional al Memorialului Sighet în Bucureşti)

Începând cu data de 9 mai 2013, Memorialul Sighet are un “ambasador” în Bucureşti. Este vorba de Spaţiul expoziţional permanent, intitulat “Memoria ca formă de justiţie”, din strada Jean-Louis Calderon nr. 66, în care este prezentat, pentru locuitorii şi vizitatorii Capitalei, un mic eşantion al Sighetului.

Dacă Memorialul Sighet a fost realizat în două decenii, ideea acestui Spaţiu expoziţional a apărut în urmă cu doi ani, în contextul discuţiilor intense despre necesitatea unui muzeu al comunismului în România. Mulţi dintre comentatori nu ştiau sau nu voiau să ştie că un asemenea muzeu există, şi anume la Sighet.

Şi, cum tocmai prezentasem, în octombrie 2011, rezumatul “Sighetului” la Parlamentul European de la Bruxelles, am hotărât să permanentizăm acea expoziţie în Capitală, pentru a-i scuti de drumul obositor până la Sighet (650 km) măcar pe vizitatorii vârstnici, dar în acelaşi timp pe elevi, pe studenţi, pe turiştii străini veniţi în Capitală şi cărora, în lipsă de altceva, le putea fi arătată doar Casa Poporului, ca mostră a comunismului românesc!

Din ultimele resurse financiare ale Fundaţiei Academia Civică a fost cumpărată o casă tradiţional bucureşteană, în apropierea Grădinii Icoanei şi a străzii Maria Rosetti. Reabilitarea clădirii a fost realizată în anul 2012, în interior a fost montată expoziţia de la Bruxelles, în curte au fost amplasate câteva din imaginile caracteristice de la

Sighet, iar la 9 mai (zi simbolic aleasă, ca Zi a Europei) micul muzeu a fost deschis, în prezenţa unui public emblematic: foşti deţinuţi sau deportaţi politici, scriitori, artişti, cercetători, profesori, medici şi ziarişti de la marile agenţii de ştiri europene şi americane.

Expoziţia este deschisă zilnic (de luni până duminică) între orele 10.00 şi 18.00, iar intrarea este liberă. Prezenţa continuă a publicului vizitator demonstrează necesitatea şi utilitatea ei.

Spaţiul expoziţional "Memoria ca formă de justiție", Bucureşti
Spaţiul expoziţional "Memoria ca formă de justiție", Bucureşti
Contribuții: povestire

Role — Exhibition realized by the International Centre for Studies about Communism part of the Memorial to the Victims of Communism and to the Anticommunist Resistance. Photo credits: Dinu Lazar, Florin Esanu, Catalin Ovreiu and the Photo Archive of the Sighet Memorial. Enghlish translation: Alistair Ian Blyth

Mulțumiri: tot conținutul media
În unele cazuri, e posibil ca povestirea prezentată să fi fost creată de o terță parte independentă. Aceasta nu reprezintă neapărat punctul de vedere al instituțiilor menționate mai jos, care au asigurat conținutul.
Traduceți cu Google
Pagină de pornire
Explorați
Aproape
Profil