In jurul aniilor 1910, inginerul Vasile Golescu absolvent al școlii „Eaux et Forêt” din Franța, transformă o coastă salbatică într-o gradină „experimentală” structurată de terase și arbori deosebiți. Putin după finalizarea casei si a grădinii inginerul Golescu a decedat lăsînd în urma sa un patrimoniu peisager remarcabil și unic prin terasele, plantațiile, aleile din piatră de rîu.
In perioada comunista și după 1989, grădina a fost lăsată pradă uitarii și abandonului. Lipsa posibilităților financiare necesare întreținerii au avut ca efect transformarea parcului într-o pădure sălbatică care în 2001 devenise aproape impenetrabilă.
În 2002 grădina sălbatică, misterioasă, uitată, fără alei, plantațiile remarcabile de altă data cu specii rare, aclimatizate se „topiseră” în mijlocul unei vegetații spontane.
Singurul document de arhivă legat de gradină este o listă manuscris a inginerului Golescu, ce descrie „arbori, arbuști, flori care am plantat în grădină”, o adevărată minune pentru înțelegerea spiritului în care a fost concepută, pe atunci acest parc (un adevărat teren de experimentare, de aclimatizare).