Gospodărie de ţesător de straie vâltorite, Săpânţa, judeţul Maramureş

Confecţionarea cergilor din lână, utilizând două tehnici arhaice (îndrugarea firului şi vâltorirea hidraulică a ţesăturilor) reprezintă supravieţuirea miraculoasă a unor tehnici din antichitatea neolitică (îndrugatul) şi cea dacică (vâltoritul). De prin anii 1960 realizarea ţesăturilor mari de lână, în aceste tehnici a devenit un meşteşug specializat al majorităţii săpânţenilor, în scopul comercializării lor în ţară şi în străinătate.
Atelierul de prelucrat lână (îndrugat, urzit, ţesut), un model de industrie casnică textilă, este amenajat în casa de locuit, veche de peste 100 de ani şi având caracteristicile arhitecturii maramureşene de la începutul secolului al XX-lea.
Casa lucrată din grinzi, încheiate în coadă de rândunică, prezintă planul bicameral (tindă şi odaie), cu forme mai noi de tehnică constructivă şi modalităţi de decorare tradiţionale: tâmplărie traforată şi sculptată, de brad.
Temelia, parţial îngropată, este clădită din lespezi de piatră de munte, sub forma unei zidării uscate, având înălţime variabilă (20-40 cm), în funcţie de planul uşor înclinat al curţii.
Tavanul casei este înfundat cu scândură de brad profilată. Peretele interior, dintre tindă şi odaie, este construit din laţi cercuiţi încărcaţi cu tencuială de argilă; restul pereţilor interiori sunt tencuiţi cu argilă. Tâmplăria casei este lucrată deosebit de îngrijit; cele două uşi au tăblii profilate, iar la jumătatea superioară cu caroiaj de ochiuri, închise cu sticlă; acelaşi lucru se constată şi la ferestre, ale căror tocuri, aplicate, sunt sculptate şi traforate.
Acoperişul înalt, în patru ape, are şarpanta din bile manele de brad şi laţi din esenţe moi, iar învelitoarea, din draniţă de brad bătută la un rând. Apele acoperişului se încheie în unghi, rostul rămas la îmbinare fiind acoperit cu un rând suplimentar de draniţă. În acoperiş sunt practicate trei lucarne mici (două spre curte şi una spre uliţă) cu rol de evacuare a fumului din pod, dar şi cu funcţii decorative.
Prispa deschisă (şatra) este formată din stâlpi cu arcade sculptate, de mare frumuseţe, ocupând întreg frontonul longitudinal al faţadei principale.
Din punct de vedere planimetric, construcţia surprinde momentul restructurării planului casei tradiţionale prin apariţia unei noi încăperi: tinda încălzită. Din planul arhetipal al vechii case maramureşene se naşte un nou spaţiu, substanţial mărit, obţinut prin unirea tindei cu cămara. Transferarea cuptorului din odaie în tindă face ca aceasta să poată fi folosită tot timpul anului, crescând considerabil confortul întregii locuinţe.
Grajdul este o construcţie care cumulează atât funcţia de adăpostire a animalelor mari (poiata de mahre), cât şi pe cea de depozitare, în pod, a nutreţului.
Temelia grajdului, superficială, este din zidărie uscată din piatră rotundă de râu, pe care sunt aşezate tălpile cioplite din stejar, ce trasează planimetria construcţiei monocelulare.
Pereţii, ridicaţi din bârne cioplite de fag, aşezate orizontal şi încheiate, la colţuri, în coadă de rândunică, sunt fragmentaţi, în mai multe locuri, de stâlpi verticali în sistemul nut şi feder. Pe tavanul grajdului, înfundat cu scândură, se depozitează nutreţul. Accesul se face pe latura dinspre curte, printr-o uşă lucrată în tehnica parchetului (aplicaţii romboidale din scândură profilată).
În exteriorul gospodăriei, folosind o amenajare artificială care sugerează albia unui râu, a fost amplasată o vâltoare utilizată în finisarea hidraulică a cergilor. În acest fel, gospodăria din Săpânţa reuşeşte să ilustreze, prin inventarul casnic şi anexele gospodăreşti, întreg meşteşugul confecţionării cergilor, produse care, alături de bisericile din lemn, au devenit un veritabil simbol al Maramureşului, atât pe plan naţional, cât şi internaţional.