Piesă de formă bitronconică, cu marginea dreaptă; pe spate prezintă două orificii prin care se trecea aţa de care se agăţa farfuria în cui. Decorul antropomorf, floral şi geometric este dispus în registre, pe toată suprafaţa piesei. Registrul central prezintă o scenă religioasă "Cina cea de taină". Iisus este încadrat de doi Apostoli, iar pe masă sunt aşezate două pâini, un pocal şi două pahare. Pe umerii vasului este amplasată o stea; între razele stelei sunt amplasate flori cu petale, iar razele sunt unite între ele cu semicercuri cu contur dublu.