Popicărie, Păltiniş, judeţul Sibiu

Construită în staţiunea montană Păltiniş, Munţii Cindrel, în jurul anului 1920, de către meşteri ţărani din Răşinari, Mărginimea Sibiului, şi relevând un fenomen de difuziune în lumea sătească a modelelor urbane de divertisment şi petrecere a timpului liber, din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, popicăria era localizată în sat în preajma cârciumii, a hanului sau a pavilionului de joc, principalii actanţi fiind bărbaţii. În muzeu ea şi-a recăpătat funcţia originară.
Popicăria a fost transferată în muzeu în anul 1992 şi a fost reconstruită în anul 1993. Este o construcţie simplă, din lemn de brad, cu o structură planimetrică specifică, constituită, pe de-o parte, dintr-un şopron patrulater (5 x 5 m) cu acoperişul în două ape, din şiţă de brad şi închis pe trei laturi cu scânduri, care este folosit ca spaţiu de lansare a bilei şi pe de altă parte, dintr-un şopron deschis, alungit (20 x 2 m), reprezentând pista de rostogolire a bilei spre cele nouă popice aşezate în capătul opus.
În spatele platformei popicelor este suspendată o perdea pendulară, realizată din bile manele, în scopul amortizării bilei şi al protejării celor ce repun, după fiecare "lovitură", popicele căzute.
Lateral, în exteriorul şopronului deschis, este fixat, în cădere spre locul de aruncare a bilelor, un jgheab din scânduri, unghiular în secţiune, pe care bilele se întorc spre cei ce le lansează.
În muzeu, popicăria se află în faţa cârciumii din Bătrâni, conturând, alături de pavilonul de joc şi în perspectivă de o şcoală, un viitor "spaţiu public" al satului tradiţional, toate monumentele din acest spaţiu oferindu-se activ vizitatorilor, la nivelul funcţiilor originare.