Zona de tranzit între Muntenia şi Transilvania, renumită pentru culturile de pruni (şi ţuica de prune), Vălenii de Munte şi împrejurimile erau, odinioară, înţesate de cârciumi şi hanuri, care animau, economic şi cultural, viaţa locuitorilor şi drumeţilor din această zonă de curbură a Carpaţilor.
Provenit din satul Bătrâni, monumentul transferat în muzeu în anul 1988, a fost construit în jurul anului 1850, de către o familie de negustori (Zamfirescu), care l-au exploatat până în 1952, ca prăvălie, cârciumă şi locuinţă.
Monumentul este un hibrid format din două corpuri de construcţie, zidite în formă de L: cel mai important corp, care-i conferă stil şi personalitate, este cârciuma propriu-zisă, formată dintr-o sală mare, clădită pe un beci zidit din lespezi de piatră, prevăzută pe latura lungă cu o prispă închisă cu scândurele traforate şi stâlpi sculptaţi, iar pe faţada scurtă, cu un foişor uşor înălţat peste intrarea în beci, şi el încins cu acelaşi brâu traforat. Pe toată lungimea prispei şi a foişorului, în interior, este o bancă pentru clientela venită la cârciumă, având balustrada de sprijin înclinată la 15 grade, în exterior.
Casa cârciumarului, alipită în unghi drept la cârciumă, are toate caracteristicile caselor din zonă, cu plan tricelular cu tinda mediană, casa mare (de sărbătoare) şi casa mică (bucătăria).
Ambele construcţii sunt ridicate din bârne de fag şi stejar, încheiate în cheutoare rotundă şi tencuite, în interior şi exterior, pe cercuială; acoperişul este în patru ape, din şiţă de brad, având la colţuri (punctele de îmbinare a apelor), oale smălţuite ce protejează infiltrarea apei pluviale, fiind şi extrem de decorative din punct de vedere etnografic.
Ca detalii specifice cârciumii, avem intrarea pe colţ, uşa în două canate şi cele două ferestre mari, dispuse simetric, de o parte şi alta a uşii, arcuite în partea superioară şi având suprafaţa împărţită în nouă ochiuri. Glisarea acestora pe verticală permite servirea clienţilor direct pe prispă, prin golul ferestrelor.
În timp ce cârciuma şi casa mică au fost dotate cu mobilier de cârciumă (copii după piese originale) şi tinda a fost închisă, formând o cămară de alimente, casa mare a fost dotată cu utilaje moderne, întreg ansamblul fiind dat în funcţiune pentru servirea publicului vizitator.