Se încarcă

Gospodărie de oier transhumant, cu atelier de confecţionare a lumânărilor din seu de oaie, Răşinari, judeţul Sibiu - 20

Unknownbeginning of 20th century

ASTRA Museum

ASTRA Museum
Sibiu, România

Între satele României specializate în creşterea oilor şi comercializarea produselor ovine, Răşinari a fost unul din cele mai renumite centre ale păstoritului transhumant din Transilvania, întâiul atestat documentar ca practicând iernarea animalelor în Ţara Românească, încă de pe la 1400, sub Mircea cel Bătrân. Alături de prelucrarea lânei şi a pieilor de ovine, confecţionarea lumânărilor din seu de oaie, într-un atelier modest din cadrul gospodăriilor tipice de oieri, a constituit o îndeletnicire şi, mai târziu, un meşteşug (cu producţie - marfă pentru piaţă) practica cu mare intensitate până la începutul secolului al XX-lea, sporind renumele acestei localităţi.
Importanţa iluminatului cu lumânări şi opaiţe cu seu (în satele colinare şi de şes, lumânăritul era practicat, întrebuinţând ceara fagurilor de albine), deopotrivă în gospodărie, în şcoli şi edificii publice (primării, cârciumi etc.), cât şi în locaşurile de cult religios (biserici, mănăstiri, schituri), a conferit, veacuri la rând, o importanţă deosebită acestui meşteşug ale cărui origini coboară în negura istoriei.
Atelierul de lumânări, rânduit de regulă într-o construcţie aparte, cu una sau două încăperi, având drept caracteristică fumarul înălţat pe muchia acoperişului, pentru a uşura evacuarea fumului şi mirosului greu rezultat din topirea seului de oaie, cuprindea ca instrumentar specific: cuptorul cu cazanul de topit seul (şi linguroaiele mari de lemn), teascul de jumări, care servea la extragerea seului, sub presiune, din jumările grăsimii de oaie şi scaunul de lumânări, care cuprindea recipienţi metalici în care se turna seul fluid.
Casa oierului prezintă toate caracteristicile monumentelor tipice pentru Mărginimea Sibiului, având planul tricelular (o tindă în mijloc, casa mare, fără sobă, în dreapta şi casa mică, cu cuptor, în stânga); faţadele scurte sunt prevăzute cu câte o singură fereastră excentrică, care servea la împărţirea interiorului camerei în două spaţii: cel întunecos, pentru pat, şi cel luminos, pentru masă.
Mai reţin atenţia pinioanele acoperişului, pe laturile scurte, foarte înalte şi ascuţite, îmbrăcate în şiţe lungi de 1,60 m.
Faţa lungă a casei este împodobită de privariul cu stâlpi ciopliţi ce protejează intrarea din curte, în chimniţă.
Şura, cu cele două grajduri şi cămara alăturată (compartiment atipic, rezultat tocmai din nevoia unui spaţiu excedentar pentru adăpostirea materiilor prime) sunt realizate - ca şi casa - în tehnica cununilor orizontale din bârne, cioplite în patru feţe, cu acoperiş în două ape, învelit cu şită de brad lungă de 1 m.
Întreaga gospodărie e împrejmuită cu pălan din scânduri (satul Răşinari a fost unul dintre cele mai importante centre de jogărit din sudul Transilvaniei) şi o poartă şi portiţă lucrate cu vădit simţ artistic, renumite în toată Mărginimea.
Gospodăria din Răşinari evidenţiază modul original, specific gospodăriei de oier, de închidere a curţii prin aşezare perimetrală a construcţiilor şi umplerea golurilor cu garduri şi porţi, dând imaginea unei cetăţi fortificate, tip evident asemănător gospodăriilor cu ocol întărit, cum este cea din Măgura (aşezată în amonte, în muzeu). Împreună cu staulul din Răşinari, transferat şi expus în aceeaşi grupă tematică, formează un complex pastoral ce evidenţiază organizarea vieţii oierilor din Mărginimea Sibiului.

Afișați mai puținAfișați mai mult
  • Titlu: Gospodărie de oier transhumant, cu atelier de confecţionare a lumânărilor din seu de oaie, Răşinari, judeţul Sibiu - 20
  • Creator: Unknown
  • Dată: beginning of 20th century
  • Dimensiuni fizice: w4.25 x h8.32 x d10.66 m
  • Proveniență: ASTRA Museum
  • Tip: Reconstruction
  • Link extern: ASTRA Museum
ASTRA Museum

Descărcați aplicația

Explorați muzee și jucați-vă cu Art Transfer, galerii Pocket Gallery, Art Selfie și altele

Pagină de pornire
Discover
Jucați
Aproape
Preferate