Se încarcă

Memorial Sighet: Sala 52 – Femei în închisoare

Fundaţia Academia Civică - Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei

Fundaţia Academia Civică - Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
Bucureşti, România

Una din cele mai impresionante săli ale muzeului. În afara închisorilor mixte au existat unele rezervate exclusiv femeilor: Mislea, Mărgineni, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni sau Arad. Nașterea, maternitatea capătă cu totul alte dimensiuni în universul concentraționar. De aceea am prezentat două cazuri de femei închise și despărțite în mod tragic de copiii lor. Iuliana Preduț a fost condamnată la 12 ani de detenție pentru ajutorul dat partizanilor din Munții Făgărașului. La 28 august 1958 a născut în închisoarea Văcărești o fetiță pe care a numit-o Libertatea-Justiția. După trei luni de la naștere, copilul i-a fost luat și transferat la un orfelinat. Sunt expuse o serie de obiecte dăruite de femeile cu care a stat în celulă. Ioana Voicu Arnăuțoiu, fiica lui Toma Arnăuțoiu și a Mariei Plop, s-a născut în 1956 la “Râpele cu brazi”, un adăpost pe versantul sudic al munților Făgăraș, unde se refugiase o parte din grupul luptătorilor anticomuniști din Nucșoara. Tatăl a fost executat în 1959 la Jilava, iar mama, condamnată la muncă silnică pe viață, a murit în închisoarea de la Miercurea Ciuc în 1962. Fiica a fost internată într-un orfelinat și și-a putut cunoaște adevărata identitate abia în 1990. Sunt numai două din studiile de caz prezentate în această sală. Apar zeci de alte femei care au suferit închisoarea, fie ca mame, soții sau fiice ale unor deținuți, fie pentru că au fost, ele însele, considerate de comuniști periculoase pentru ordinea socială. Numele a 4200 de femei care au fost închise în temnițele comuniste (numărul real este infinit mai mare) sunt expuse pe pereții și tavanul sălii. Obiectele păstrate cu greu din perioada detenției sunt prezentate într-o vitrină. În același timp se pot asculta vocile unora din femeile care au suferit în închisoare, pe un CD player accesibil vizitatorilor.

Afișați mai puținAfișați mai mult
  • Titlu: Memorial Sighet: Sala 52 – Femei în închisoare
  • Locație: Sighetu Marmaţiei, România
Fundaţia Academia Civică - Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei

Descărcați aplicația

Explorați muzee și jucați-vă cu Art Transfer, galerii Pocket Gallery, Art Selfie și altele

Pagină de pornire
Discover
Jucați
Aproape
Preferate