Numărul victimelor din anii comunismului (1945-1989) se ridică la 2 milioane. Este vorba de foştii deţinuţi şi deportaţi politici, de sclavii din lagărele de muncă, de tinerii (o jumătate de milion!) obligaţi să presteze munci înrobitoare în cadrul serviciului militar, de cei scoşi din casele părinteşti, de cei cărora „dosarul” de cadre le-a închis drumul spre viitorul dorit, de cei ucişi fără judecată sau executaţi prin sentinţă. Am grupat în această sală fotografii primite de la familii pe care comunismul le-a destrămat, martirizat sau exterminat.