Elisabeta a II-a a fost regina Marii Britanii și a Irlandei de Nord din 1952 până la decesul acesteia în data de 8 septembrie 2022.
Elisabeta s-a născut în Mayfair, Londra, fiind primul copil al ducelui și ducesei de York. Tatăl ei a urcat pe tron după abdicarea fratelui său, regele Eduard al VIII-lea, în 1936, moment din care ea a devenit moștenitoarea prezumtivă. A avut parte de o educație privată, acasă, și a început să își asume sarcini publice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar. În 1947 s-a căsătorit cu Philip, Duce de Edinburgh, un fost prinț al Greciei și Danemarcei, cu care a avut patru copii: Charles al III-lea, Anne, Prințesă Regală, Andrew, Duce de York și Edward, Conte de Wessex. A fost căsătorită cu prințul Philip timp de 73 de ani, până la moartea acestuia, la 9 aprilie 2021.
Când tatăl ei a decedat în februarie 1952, Elisabeta a devenit conducătoare a Commonwealth-ului și regină a șapte țări independente ale Commonwealth-ului: Regatul Unit, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Pakistan și Ceylon.