Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa regelui Carol I, pentru a-i servi drept reşedinţă de vară. Construcţia s-a desfăşurat în două etape, 1873-1883 şi 1890-1914, sub coordonarea arhitecţilor Wilhelm von Doderer, Johannes Schultz von Strassnisky, Charles Lecomte du Nouy şi Karel Liman. Dintre furnizorii principali, pentru prima etapă de construcţie, amintim casa Heymann din Hamburg şi atelierul condus de August Bembé din Köln-Mainz. Dotat cu cele mai moderne instalaţii termice şi sanitare (în anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică), castelul Peleş reprezintă în acelaşi timp, un veritabil muzeu de artă. Dintre cei care au lucrat constant la decorarea şi furnizarea de piese de artă decorativă pentru castel, din 1883 până în 1914, îi menţionăm pe Joseph Dollitschek, arhitect şi decorator din Viena, Anton Pössenbacher din München, creator de decoraţiuni şi de piese de mobilier şi L. Bernheimer, din acelaşi oraş, furnizor de decoraţiuni interioare, mobilier, covoare orientale, Habie&Polako, din Viena, furnizori de covoare gen Smyrna, atelierele Zettler din München, 1882, creatorii de vitralii. Celălalt autor de vitralii al castelului Peleş a fost A. Zwölfer, titularul unui celebru atelier vienez, cu filiala la Bucureşti.
Colecţiile de artă decorativă s-au constituit prin cooptarea unor celebre firme occidentale din epocă: Odiot, din Paris, Eduard Wollenweber, München şi Paul Telge, din Berlin, creatori şi furnizori de produse de orfevrărie. Lor li s-au alăturat Josef Resch, celebru magazin de bijuterii din Paris şi J.A Eysser, fabricant faimos de mobilier din Nürenberg. După 1914, castelul Peleş şi-a exersat în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator. Până în 1947, devine spaţiu aulic pentru vizitele oficiale sau găzduieşte ceremonii cu caracter militar. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia şi găzduit de castelul Peleş până la abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II-lea (1930-1940).
În perioada ianuarie-martie 1948, castelul este închis din ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt inventariate. Cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă din capitală. Din luna mai a aceluiaşi an, alte piese au intrat în custodia diferitor instituţii de cultură din marile oraşe ale României, Bucureşti, Braşov, Sibiu etc. Din anul 1953, castelul devine Muzeu Naţional, deschis publicului larg. Între anii 1975-1990 au loc ample acţiuni de restaurare, sub coordonarea Trustului ,,Carpaţi”. Din anul 1990 până azi, castelul Peleş este redeschis spre vizitare. În anul 2007, după cinci ani de negocieri între Statul român şi Casa regală, se ajunge la un acord, prin care castelul Peleş, castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale (cu excepţia castelului Foişor), au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continuă să fie administrate de statul român.

Castelul Pelişor este parte integrantă a vastului ansamblu arhitectonic creat de regele Carol I la Sinaia. A fost construit între 1899-1902 ca reşedinţă privată a cuplului princiar, Ferdinand-Maria. Arhitectul şef al castelului Pelişor, Karel Liman respectă cerinţele comanditarului pentru arhitectura exterioară, cu elemente ,,Fachwerk”. În ceea ce priveşte arhitectura interioara, Liman a folosit, fără îndoială la cererea principesei Maria, alături de elementele predominante ale ,,Artei 1900”, şi elemente ale stilului neo-românesc.
Ca şi Palatul Cotroceni, Pelişorul va cunoaşte mai multe etape ale decoraţiei ilustrează evoluţia gustului reginei Maria, de la ,,cuiburile aurite”, unde prinţesa moştenitoare se putea refugia pentru a visa, până la epurarea severă a liniilor, la geometrismul Jugendstil-ului sau la includerea în stilul personal a elementelor de artă românească, expresie artistică a identificării Reginei cu durerile şi bucuriile neamului românesc.
După 1914, curtea se mută de la castelul Peleş la castelul Pelişor. Dupa moartea regelui Ferdinand, Castelul Pelişor este moştenit de regele Mihai I. Din anul 1930, regele Carol al II-lea îi acordă permisiunea reginei Maria de a ocupa în continuare Castelul Pelişor. În anul 1948, colecţiile castelului Pelişor sunt inventariate de o comisie de istorici de artă, condusă de George Oprescu.
În anul 1953, după cinci ani în care imobilul a fost inchis (asemenea Castelului Peleş), Castelul Pelişor intră in subordinea Comitetului Central Sindical Poligrafic, care îl transformă în Casă de creaţie şi odihnă a artiştilor plastici, lirici şi instrumentali. În aceste circumstanţe, Castelul Pelişor este parţial redecorat pentru a găzdui un număr relativ mare de personalităţi agreate de regimul comunist.
În intervalul 1968-1974, Pelişorul devine sediu al Gospodariei de Partid, după care intervine o perioadă de reparaţii şi renovări. Din 1993, a fost redeschis publicului larg.